Disturbing

,,Ceea ce se întâmplă în mintea noastră depinde nu numai de creierul nostru, ci și de uneltele pe care le utilizăm în mod curent. Noi, oamenii, construim întâi uneltele, apoi ele ne reconstruiesc pe noi.” – Mircea Micle

,,Mai întâi a fost frica, / Apoi durerea…”

            Sentimentele – unelte sau nu? – aceasta e întrebarea!  Ce-i drept, este greu să răspunzi la această întrebare. Sentimentele nu ne modelează, ba chiar mai rău, din cauza lor inconștientul ia deciziile, el ne spune dacă să ne aruncăm într-o prăpastie și să sperăm că jos este o saltea. Știrile pe care ni le induc sentimentele sunt doar o bombă care așteaptă să explodeze. Noi suntem aceiași, dar mintea ni se aburește. Și devenim impulsivi.

            Acum să vorbesc despre versurile dintr-o piesă muzicală a trupei E-an-na, versuri pe care le-am scris mai sus. Sentimentul declanșator a orice chiar a fost frica. Totul a pornit din frică. Rațiunea este o reușită a fricii, am devenit oameni pentru că am simțit frica. Oamenii preistorici au început să gândească, să își folosească mintea pentru a crea culcușuri și hrană tocmai din frică. Frica de moarte.

            Și ce a urmat după frică? – Exact: durerea! Te durea, frica îți înțepenea oasele, te opreai în fața prădătorului și înlemneai. Nu erai un om nou – erai tot tu, dar erai blocat. Prădătorul sărea pe tine. Asta era durerea, durerea venită din frică. Așa a apărut cuvântul, prin nevoia de comunicare și de a crea o societate în care să te simți protejat, cu memoria exteriorizată prin cuvânt, distanțat de grupul zoologic Instinctul animalic reacționează la frică, încercând să găsească o rezolvare a acestui inconfort. Omul este, la bază, un animal, iar instinctul lui animalic este stârnit tocmai de aceste unelte, mai ales de cele negative, de durere și frică. Și-apoi a venit și restul. Nu poți simți fericirea dacă nu ai trecut prin frică și durere. Cu atât ești mai împlinit când a trebuit să treci prin frică pentru a obține ceva. Oamenii bogați din naștere, copii Gucci ai zilelor noastre, ei nu sunt fericiți cu adevărat. Pentru că ei au trăit într-o bulă de cristal, nu au putut simți frica, ei simt doar ceva artificial, doar mirosul plăcintei care este fericirea adevărată.

            Noi ne-am creat unelte, dar nu psihice. Omenirea a fost menită de frică să evolueze și să descopere ceva ce să o ducă în vârful lanțului trofic. Și focul este tot o unealtă, descoperit din cauza fricii de întuneric, pe atunci justificată astfel: în întuneric se ascundeau monștrii, prădătorii care atacau, sfârtecau omul, materialul. Apariția conștiinței și a suratelor sale, inconștientul și subconștientu,l au făcut oamenii să încerce să alunge frica prin mijloace inteligente, ce nu impuneau o luptă unu la unu cu un prădător feroce. Prima suliță și primul arc au fost inventate din frica de a nu avea ce mânca și din frica de prădător. Totul provine din frică. Pentru că omul este ghidat de o conștiință cu accente animalice, în care supraviețuirea este, sau cel puțin în preistorie era, primordială.

            Sentimentele nu au fost construite de noi – și nici nu ne reconstruiesc. Ele sunt niște unelte deținute de inconștient pentru a prelua controlul în războiul civil din creierul nostru.

,,…a plecat un dac la moarte…”

            Afirmația lui Mircea Micle are o mare eroare: supraestimează omul. Noi nu suntem o ființă infinită în timp și în spațiu, nu suntem niște omniscienți veșnici. Noi nu ne construim propriile unelte, noi suntem doar o multitudine de influențe venite de la persoanele din jur și din instinctul animalic pe care îl posedăm, dar pe care l-am modificat.

            Noi suntem creierul nostru. Știința, conștiința și inconștiența omului se ascund în creier. Ele ne fac oameni, nu banalul corp, care urmărește legile naturii și o evoluție pornită tot de creier. Instinctul animalic se află tot în creier, corpul este doar o entitate fără putere decizională, controlată de sus de creier.

            Sentimentele tot de la creier vin. Degeaba asemuim noi inima cu iubirea, ceea ce simțim este doar o combinație de hormoni. Sentimentele lucrează cu inconștientul, cu instinctele. El le operează, inundându-ne vasele de sânge cu hormoni care să ne facă să simțim. Noi nu gândim totul. Multe dintre acțiunile noastre nu trec prin bucata creierului cu care ne identificăm, nu trec prin filtrul conștiinței. Totuși, noi plătim consecințele pentru orice decizie instictivă, pentru orice impuls pe care îl primim. Noi suntem creierul nostru, la fel cum și el este noi. Așa că prima parte a fragmentului, în care ni se spune că nu depinde totul doar de creier, ci și de unelte, este falsă. Pentru că tocmai creierul controlează aceste unelte.

            Cel mai probabil, ceea ce dorea Mircea Micle să spună este că ceea ce este în mintea noastră nu depinde doar de conștient, ci și de alte unelte. Dar și asta este discutabil.

            Acum, trecem la discuția despre recontrucția făurită de uneltele pe care le ,,construim”. Pentru început, nu noi creăm majoritatea uneltelor, ci doar le furăm sau le primim de la alte persoane. Exact cum am spus la început, noi suntem doar un stick de memorie plin de impresii și ideologii venite de la persoanele din jurul nostru, de la societate. Există foarte puțini oameni care să făurescă o unealtă nouă a creierului, acești ucenici ai lui Hefaistos. Fiecare nouă descoperire importantă a fost, la vremea ei, provenită dintr-o idee venită din altă parte. Astrologia vine din cauză că un nebun a reușit să își folosească uneltele altfel, pentru că un nebun a văzut ce pot însemna niște stele. Și cum s-a întâmplat asta? Printr-o combinație de influențe, printre care se numără și frumusețea stelelor, și prin două unelte: dorința de a găsi explicații și ingeniozitatea. Astfel acest om care a creat astronomia a fost considerat un geniu. Singura unealtă care ne poate reconstrui este ingeniozitatea. Și cum o pornim? Prin frică.

            Geniile sunt prea rare. Ei pornesc o revoluție, ei schimbă lumea cu ideile lor. Ei pot să își controleze unelte, dar ei sunt și uneltele societății. Am evoluat în timp și am supraviețuit acestei loterii de probabilități din cauza omului de geniu, am învățat să ne opunem imprevizibilului. Dar nici geniile nu sunt reconstruite de unelte – în principiu pentru că ei le pot stăpâni.

            Normele sociale creează o parte din unelte. Evoluția constă în schimbarea repetată a părții morale a unei societăți, a conduitei. Aș vrea să vorbesc despre al doilea motto, despre acel dac, dintr-o piesă de la trupa de epic folk metal An Theos. Dacul a plecat la moarte tocmai din cauza influențelor, dacă uneltele astea ne-ar putea reconstrui, și subconștientul, și inconștientul ar avea asupra noastră atăta putere, pentru că aceste 2 părți ale creierului controlează, în afirmația lui Mircea Miclea, uneltele, am putea să fi realizat deja cât de murdar este războiul și că nu are sens să mergem să ne prăpădim. Războiul este una din marile belele de pe Pământ, create tocmai din erori ale acestor unelte, și apare atunci când megalomania și puterea se impun. Conștientul, subconștientul și inconștientul văd dacul diferit, dar îl asimilează cu o singură imagine. Conștientul vede prin dac toată oastea plecând la război, subconștientul îl vede doar pe dac în oaste, iar inconștientul este dacul, aruncând cu lancea. Toate astea sunt puncte de vedere diferite, dar nu sunt de ajuns pentru a ne ,,reconstrui”. Ele sunt doar perspective.

            Revenind, uneltele nu ne pot reconstrui. Ele sunt acolo doar ca să ne ghideze. Noi ne schimbăm și ne creăm la început prin influențe. Suntem doar o mulțime de bucățele adunate din alte persoane. Noi, cei de rând, nu construim uneltele, le primim sau le furăm de la alții. Suntem compuși din trei părți: conștient, inconștient și subconștient, doar ele având putere variabilă să ne schimbe. Avem idei și intenții, dar nu putem să decidem cu ce parte a creierului să le înfăptuim.

            Tocmai de aceea spuneam la început că Mircea Micle ne supraestimează ca specie. Noi, donatori universali de unelte materiale, nu suntem capabili să realizăm niște unelte interioare și nu suntem capabili să le folosim. Noi doar le lăsăm controlate de o bucată a conștiinței și vedem dacă reușim ceva.

            Conștientul eu crede că noi putem crea aceste unelte, dar eu scriu cu subconștientul și inconștientul acum. Ei au câștigat bătălia internă, au dreptate: omul este supraestimat pentru simplul fapt că are rațiune, are cuvânt. Suntem lăudați și venerați pentru ceva ce nu putem controla. Nu poți reconstrui un proiect neînceput. Poți doar să îl schimbi.

”…another brick in the wall…”

Rami-Mihai Cristescu

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: